Atac dur la adresa lui Gigi Becali: vrea să inducă suporterii în eroare. Dovada că palmaresul aparține CSA Steaua

Atac dur la adresa lui Gigi Becali: vrea să inducă suporterii în eroare. Dovada că palmaresul aparține CSA Steaua
Publicat: 01/09/2015, 20:59

„Palmaresul aparține Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, indiferent de ce zice dl. Becali. Vrea să inducă suporterii în eroare. Dl Becali să prezinte actul prin care s-a cedat (cu titlu gratuit sau oneros) palmaresul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București privind fotbalul. Faptul că asociația a inserat această sintagmă de continuatoare a tradițiilor Glorioase ale Clubului Sportiv al Armatei Steaua București nu înseamnă că este adevarată. Judecătorii nu au rolul de a verifica conținutul statutelor decât sub aspectul formalității (al inserării mențiunilor obligatorii conform legilor privind asociațiile și fundațiile). Pe acest statut al asociației nu există nicio semnătură a Clubului Sportiv al Armatei Steaua București. Cei care au semnat nu făceau parte din structura Clubului Sportiv al Armatei Steaua București. Clubului Sportiv al Armatei Steaua București nu a fost membră a acestei asociații. Prin urmare, palmaresul aparține prin lege Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti în temeiul Regulamentului de organizare și functionare a Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, art. 23 alin 1 lit. d) neexistând dovada cesiunii acestuia.Singurul act încheiat între Clubului Sportiv al Armatei Steaua București și Asociație (n.r. – Asoțiația Fotbal Club Steaua București, care deținea echipa de fotbal) a fost acel protocol din 1999, care nu prevedea nimic în acest sens și asupra căruia s-a pronunțat și ICCJ”, se arată în comunicatul citat.

Talpan mai spune că datoria către AVAB a fost cerută în instanță cu rea credință de Becali de la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, dorind să aducă clubului armatei un prejudiciu de 21 de miliarde de lei vechi, deși omul de afaceri se obligase să o preia: „Prin amendamentul nr. 1 la Protocolul din 1999, Asociația a preluat în totalitate o serie de debite ale MAPN și ale Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, prin care se număra și datoria AVAB de 21 de miliarde lei vechi. Prin cesiuni succesive, Becali a devenit creditor. În anul 2010, acesta a intentat acțiune împotriva Clubului Sportiv al Armatei Steaua București pentru recuperarea celor 21 de miliarde, în loc să se îndrepte împotriva Asociației. Acțiunea a fost respinsă prin Decizia irevocabilă a CAB în 2011.”

Juristul CSA Steaua mai afirmă că Gigi Becali a fost de rea credință și în 2004, când și-a înregistrat marca, pe care clubul armatei a anulat-o ulterior, desi omul de afaceri nu avea consimțământul CSA Steaua, cerut de OSIM. Potrivit lui talpan, Becali și-a creat astfel o falsă legitimitate asupra numelui, preluând de la asociație marca acesteia, iar imediat dupa ce s-a finalizat procedura de înregistrare, a dat-o inapoi asociației. La vremea aceea George Becali era atât președintele Asociației, cât și președinte al Consiliului de Administrație al societății FCSB SA.

Un alt motiv de rea credință, spune locontent-colonelul de justiție Florin Talpan, este că societatea FCSB a acționat în instanță CSA Steaua pentru anularea mărcii notorii a acesteia, pe baza căreia a câștigat procesul de anulare a marcii înregistrate de catre clubul de fotbal.

„Cu privire la folosirea bazei din Ghencea, dl. Becali afirmă că a fost dat afară și că ar fi meritat despăgubiri, dar că a renunțat le ele. Nu este adevarat că a fost dat afară, ci contractul de folosință a bazei sportive a expirat. Contractul nu era pe perioada nelimitată și nici nu a fost reziliat sau terminat înainte de expirare. Nu s-a mai primit nicio solicitare scrisă în vederea închirierii bazei din Ghencea, conform Hotarârii de Guvern nr. 373/2003. Mai mult decât atât, relatiile dintre Clubului Sportiv al Armatei Steaua București și FCSB au fost grav deteriorate din cauza comportamentului comercial neserios al acesteia. Din cauza faptului că societatea nu își mai plătea chiria lunară, în 2010, Clubului Sportiv al Armatei Steaua București a chemat în judecată societatea FCSB, recuperând sumele restante pe mai multe luni și utilitățile”, se mai arată în comunicat.

În ceea ce privește actul prezentat, marți, într-o conferință de presă, de Becali (tranzacția extrajudiciară dintre Asociație și FCSB), prin care s-a transferat locul in Divizia A, Talpan precizează ca acesta nu ii este opozabil Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, întrucât în primul rând nu este parte în contract și nu există acordul său, iar în al doilea rând, Asociația nu putea transmite ceva ce nu-i aparținea.

„Salut intenția dl Becali de a da Clubului Sportiv al Armatei Steaua București înapoi locul echipei de fotbal în divizia A, însă acest aspect va trebui analizat și privit cu precauție. Noi vrem sa ne alegem jucătorii. Să își ia dânsul toți jucătorii. Steaua București este singura îndreptățită să continue tradițiile glorioase ale clubului armatei printr-o posibilă cooperare între acesta și investitori privați (așa cum funcționează și echipa de fotbal Partizan Belgrad ca asociere public-privată)”, a conchis Talpan.

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că gruparea pe care o conduce este continuatoarea echipei care a câștigat Cupa Campionilor Europeni, prezentând un statut al AFC Steaua, în care se preciza că preia palmaresul revendicat acum de CSA Steaua.

Becali a mai declarat că este dispus să cedeze echipa de fotbal Ministerului Apărării Naționale, în anumite condiții, dar să păstreze opt jucători și patru-cinci juniori, cu care ar merge la o echipă finanțată de o primărie, precizând că îi place foarte mult de FC Petrolul.

CSA Steaua și FC Steaua, clubul de fotbal finanțat de Gigi Becali, se află de mai mult timp în conflict după ce gruparea Armatei a obținut în instanță anularea mărcii înregistrate de echipa din Liga I. În urma acestui conflict, contractul dintre FC Steaua și CSA privind dreptul clubului de fotbal de a folosi terenurile din Complexul din Bulverdul Ghencea nu a mai fost prelungit după expirarea, în această vară, a ultimei înțelegeri.

Clubul Sportiv al Armatei Steaua București a redeschis, de curând, Centrul de Fotbal pentru copii și juniori, echipele pe grupe de vârstă urmând să fie înscrise în Campionatul Municiupiului București. De asemenea, oficialii CSA au anunțat că doresc înființarea unei echipe de seniori în cadrul clubului militar, care să fie înscrisă în Liga a IV-a.

La începutul anului 2003, Gigi Becali a preluat echipa de fotbal Steaua, care era administrată de AFC Steaua București, asociație fără scop lucrativ. În februarie 2003, a fost înființată Societatea Comericală Steaua SA, care avea următorul acționariat: Gigi Becali – 51 la sută din acțiuni, AFC Steaua – 36 la sută, Victor Pițurcă – 4 la sută, Lucian Becali – 3 la sută, iar omul de afaceri George Gaiță prelua acțiunile lui Viorel Păunescu, în cotă de 6 la sută.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer